Peste 40 de taxiuri au fost trase vineri, 17 ianuarie, pe dreapta  de către poliţiştii Serviciului Rutier.  Este vorba despre o acţiune de verificare a autovehiculelor ce efectuează transport în regim de taxi pentru combaterea activităților ilegale ce pot fi desfăşurate pe această linie realizată în ziua de 17 ianuarie, de poliţişti din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău.

Poliţiştii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice precum şi ale Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Din cele peste 40 de autovehicule oprite pentru control, pentru 14 s-au  aplicat sancţiuni contravenţionale,  în valoare de peste 3500 lei.

Dintre acestea 5 au vizat nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere celelalte 9 fiind abateri la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.