O activitate comună a Poliției cu Jandarmeria ce a avut loc în data de 22 ianuarie ce viza descurajarea chiulului elevilor de la ore  și-a atins ținta. 18 elevi din cele 60 persoane legitimare au fost surprinși în offside , adică chiuleau de la ore. Verificarea oamenilor legii s-a petrecut în  intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii din cadrul Birourilor de Proximitate, Ordine Publică și Rutier de la Poliția Municipiului Buzău,

împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău acționând în zona unităților de învățământ de pe raza municipiului, pe de o parte pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului școlar, iar pe de altă parte pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor. În total au fost efectuate verificări în 11 unităţi de alimentaţie publică aflate în incinta și imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, ocazie cu care s-a urmărit  și legalitatea funcţionării, dar şi modul în care angajaţii societăţilor respective se conformează interdicţiei legale de a servi cu băuturi alcoolice minorii şi persoanele aflate în stare de ebrietate.

                   Neregulile constatate de oamenii legii vor fi trecute pe hârtie și vor fi înaintate şcolilor şi liceelor la care sunt înscrişi elevii.

                    Pentru neregulile constatate pe perioada desfăşurării acţiunii oamenii legii au aplicat și 9 sancțiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 4000 de lei.             

                   Poliţiştii au discutat cu elevii pe care i-au legitimat despre normele şi regulile pe care trebuie să le respecte pentru a nu deveni victime sau autori ai unor fapte penale, toate persoanele primind pliante cu recomandări preventive.

                   Activităţile de acest gen vor continua, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar.