În ziua de 3 august, un echipaj din cadrul Secției de poliţie rurală Merei care acţiona pe DJ 203G, în Stâlpu, a oprit pentru control un autocamion încărcat cu material lemnos.

La volanul maşinii a fost identificat un şofer de 30 de ani, din Covasna, care efectua transport de lemn de foc esenţă fag.

Poliţiştii au constatat că existau anumite nereguli şi cu privire la datele încărcate în aplicaţia SUMAL referitoare la transportul în cauză. Cu toate că acesta a prezentat un aviz valabil pentru materialul lemnos, pe timpul efectuării transportului acesta nu a avut conexiune permanentă de date mobile active și nici nu folosea receptorul sistemului global de poziţionare al dispozitivului,

Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.